CORECT 🏥 Monitorul Sănătății: final august 2024
🟥 foarte important 🟧 important 🟨 relativ important ⬜️ tehnic/neimportant
⏰ Timp de citire: 1 - 2 minute
✅ Din cauza unei erori din sistem, ați primit o ciornă (draft). Mă scuzați, aceasta este varianta corectă. ✅
Noutăți în Monitorul Oficial 📜
🟧 Ordin MS 4283 22/08/2024. Se aprobă lista aferentă T2 2024 cu medicamente de uz uman autorizate pentru a fi puse pe piață.
🟧 Ordin MS 4322/2024. A încetat epidemia de rujeolă. A durat vreo 9 luni (declarată în decembrie 2023).

⬜️ Ordin MS 4269 21/08/2024. Setează prețuri maximale pentru câteva medicamente (Kalsifosin & Areadelytosol).
⬜️ Ordin MS 4276 21/09/2024 ce modifică normele metodologice de funcționare a cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical.
Elimină recomandările sălii de așteptare. Înainte trebuiau să fie minim 3mp/copil, iar acum sunt doar 2mp/persoană (condiția exista și anterior, se elimină doar condiția cu copilul).
Din celelalte părți, dar tot Monitor 📜
CNAS - multe norme de calcul a prețurilor la medicamente, mici modificări la contractul cadru - în principal proceduri;
Colegiul Farmaciștilor - 0; ultimul act în decembrie 2023;
Colegiul Fizioterapeuților - 0; ultimul act în martie 2024;
Colegiul Medicilor - 0; ultimul act în iulie 2024;
Colegiul Medicilor Stomatologi - 0; ultimul act în iulie 2024;
Colegiul Psihologilor - 0; ultimul act în iulie 2024;
OAMGMAMR - 0; ultimul act în iulie 2024;
Comisia de Sănătate & Familie - CDEP & Comisia de Sănătate - Senat 🧑⚖️
S-a reunit la CDEP, dar degeaba că sunt documente care au fost sesizate din 2023 și două din martie 2024.
PLx 166/2024 privește adaptarea spațiilor de joacă pentru copiii cu dizabilități.
Comisia de Sănătate & Familie (CDEP) a avut termen de-a depune raport încă din aprilie 2024.
Până în prezent nu a făcut-o.
PLx 153/2024 ce modifică Legea 95/2006 și introduce mai multe prevederi referitoare la medicina de prevenție.
În continuare se așteaptă raportul…
Scandalul de la Sf. Pantelimon 📉
Situația s-a detensionat. Analiza datelor Google arată că vârful a trecut… dar asta nu înseamnă și că s-au calmat apele.
Vedem un spike la începutul lunii - știrile cu Doamna cu Coasă, iar de atunci o tendință de scădere. Tendința de scădere este față de perioada precedentă, se vorbește mai puțin față de aceea perioadă.
Tot se vorbește, dar mai puțin.

Datele celor de la NewsVibe arată că impactul asupra publicului a fost ridicat și se menține ridicat în ciuda unor scăderi în știri/accesări.
Timp de 31 de zile, știrile despre Sf. Pantelimon au primit aproape 80 milioane de vizualizări.
